Un băiat de trei ani a fost dus, vineri, la spital, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc din Sectorul 4, potrivit Poliției Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Emilia Mihai, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a produs în Sectorul 4 al Capitalei, fiind anunțat printr-un apel la numărul de urgență 112 în jurul orei 11.00.
Băiatul a fost transportat la Spitalul „Marie Curie”, fiind internat pentru investigații, a spus coordonatorul SMURD București, dr. Bodgan Oprița.
„Copilul a fost echilibrat din punct de vedere al funcțiilor vitale și transportat la Spitalul Mariei Curie de un echipaj al SMURD, în jurul orei 11.20”, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Bogdan Oprița.
Polițiștii Secției 15 fac verificări la fața locului, din primele informații rezultând că băiatul era cu mama atunci când a căzut.